Ioan Gheorghiu, Amundi AM: Cred că Europa este deja în recesiune din cauza războiului şi a pieţei energetice. Toată lumea ştie că cel mai bun medicament pentru inflaţie este recesiunea

Autor: Eduard Ivanovici 29.07.2022

Înrăutăţirea perspectivelor economice ca urmare a conflictului armat ruso-ucrainean şi preţurile ridicate din industria energetică, care s-au transmis ulterior de-a lungul celorlalte sectoare ale economiei, se traduc în prezent printr-o potenţială recesiune în Europa, consideră Ioan Gheorghiu, deputy manager al Amundi Asset Management, cel mai mare administrator de investiţii european, cu active de peste 2.000 de miliarde de euro. „Referitor la Europa, noi credem că deja suntem în recesiune din cauza problemelor legate de război şi de piaţa energetică“, explică Ioan Gheor­ghiu, prezent în timpul ediţiei din 28 iulie a emisiunii ZF Deschiderea de Astăzi.

 „Sentimentul consumatorilor este la pământ şi, precum inflaţia şi recesiunea, este o componentă psihologică care se autoalimentează. Europa încă este o victimă a problemelor lanţurilor de aprovizionare. Există produse, marfă, dar există şi probleme pe energie, agricultură, transport. Deja toţi indicatorii anticipativi din economiile mari, în frunte cu încrederea consumatorilor europeni, arată că suntem deja acolo.“