Producătorul de bunuri de curăţenie Misavan şi-a bugetat pentru 2022 investiţii de 3,5 mil. lei, de peste şase ori mai mici decât în 2021

Autor: Cristina Roşca 29.07.2022

♦ Anul trecut, compania a derulat unul dintre cele mai importante proiecte de investiţii din istoria sa, propriul depozit logistic.

Producătorul şi distribuitorul ieşean de bunuri de curăţenie şi îngrijirea locuinţei Misavan şi-a bugetat pentru acest an investiţii de 3,5 milioane de lei, banii urmând să meargă către dezvoltarea portofoliului de produce, către online şi către extinderea parcului auto. Bugetul este de peste şase ori mai mic decât cel din 2021 şi la jumătate faţă de 2020, ani în care atenţia companiei s-a îndreptat către dezvoltarea propriului depozit logistic. Acesta a fost unul dintre cele mai mari proiecte de inves­tiţii al companiei, ce are o istorie de peste două decenii.

„În prezent, dorim să finalizăm proiectele de investiţii pe care le aveam în derulare şi care au fost cumva amânate din cauza dimensiunii proiectului de la Miroslava (depozitului - n.red.). Investim mereu în produse, este o investiţie constantă şi prioritară an de an. Este nevoie totodată de adaptarea permanentă la nevoile clienţilor, astfel avem în curs de implementare o platformă noua de e-commerce, ce se adresează clienţilor business. O altă investiţie semnificativă de anul acesta este cea legată de parcul auto“, a spus Ciprian Otea, fondatorul Misavan.

În primul an al pandemiei, compania a fost nevoită să îşi regândească activitatea, iar antreprenorul-fondator a decis să investească în propriul depozit logistic.