ZF Bankers 2022. Bogdan Speteanu, director executiv BCR: Scurtcircuitarea lanţurilor de distribuţie la nivel global poate fi o oportunitate pentru România; vedem investitori europeni care vor să mute fabricile în interiorul UE. Teama mea majoră este că nu vom reuşi să capitalizăm toate aceste oportunităţi care există acum

Autor: Roxana Rosu 01.08.2022

Actuala scurtcircuitare a lanţurilor de distribuţie la nivel global poate fi o oportunitate pentru noi, pentru că înseamnă relocarea unor capacităţi de producţie mai aproape de consumator şi vedem investitori europeni care aveau fabrici în alte zone de pe glob şi se uită la posibilităţi de a le aduce mai aproape de casă, în UE, a declarat Bogdan Speteanu, director executiv BCR, la ZF Bankers Summit 2022, desfăşurat în perioada 11-13 iulie.

„Şi dacă ne uităm la UE, suntem foarte bine poziţionaţi pentru asta. Vedem investitori europeni care aveau capacităţi de producţie în alte zone ale globului şi care acum se uită la posibilităţi de a le aduce mai aproape de casă, evident în UE. Iar din punctul acesta de vedere punctăm bine. Vedem un trend important, multe proiecte în energie verde, mai ales pe fotovoltaic, cu sume foarte mari. Şi nu vorbesc doar de granturi, ci de bani privaţi. Iar băncile sunt dornice să participe la aceste investiţii“.

În opinia lui, principala problemă a mediului de afaceri este acum lipsa de predactibilitate, nu doar la nivel internaţional, ci şi local, în aspecte care ţin de autorităţile române.