Millu a încheiat o rundă de finanţare în valoare de 1.024.500 de euro. Start-up-ul va folosi banii pentru extinderea pe plan local în Iaşi şi Cluj-Napoca, dar şi pentru a intra pe piaţa din Polonia, în Varşovia

Autor: Ioana Nita 01.08.2022

Milluu, start-up-ul local care a dezvoltat o platformă complexă pentru digitalizarea proceselor de management al proprietăţilor, a încheiat la finalul săptămânii trecute o rundă de finanţare în valoare totală de 1.024.500 euro, din care 63.500 euro au fost strânşi prin intermediul platformei de equity crowdfunding SeedBlink. Start-up-ul ţintea să atragă suma de 200.000 euro prin campania de finanţare de pe SeedBlink, cea mai mare parte din rundă (961.000 euro) fiind asigurată prin investiţiile obţinute de la Co-Founder Zone din Polonia (lead investor), business angels  din România) şi prin follow-on de la membrii actuali ai acţionariatului - Early Game Venture, Roca X, Growuceanu, Simple Capital, Netopia Ventures.