În cursa pentru sustenabilitate, IMM-urile pornesc cu dreptul. Ce măsuri iau aceste companii mici şi medii pentru a fi eficiente

Autor: Alina-Elena Vasiliu 01.08.2022

Conform statisticilor, cu cât o companie din sfera IMM-urilor este mai mare, cu atât mai mare este probabilitatea implementării măsurilor pentru eficientizarea resurselor.

Ceea ce pentru companii cu ştate vechi înseamnă o transformare la nivel de business, o schimbare de macaz care se face din mers, pentru companiile aflate la început de drum este un item inclus din start în planul de business. ESG – numele de cod care defineşte principiile de mediu, sociale şi de guvernanţă – este un element primordial pentru dezvoltarea IMM-urilor în această perioadă, în care toleranţa, sustena­bilitatea şi incluziunea sunt aproape norme, şi nu doar excepţii. „Mai bine de două treimi dintre IMM-uri au întreprins cel puţin o măsură pentru eficienti­zarea resurselor, iar IMM-urile mai mari sunt predispuse să imple­menteze mai multe ase­menea măsuri. Cele mai multe IMM-uri au redus cantitatea de deşeuri generate şi au economisit energie şi materii prime“, se arată în raportul anual al Comisiei Europene privind IMM-urile şi sustenabilitatea aferent anilor 2021-2022.

Conform statisticilor aşadar, cu cât o companie din sfera IMM-urilor este mai mare, cu atât mai mare este probabilitatea imple­men­tării măsurilor pentru eficienti­zarea resurselor. Astfel, doar ca un exemplu, dacă doar 19% dintre microîntreprinderi folosesc energie regenerabilă, ponderea creşte până la 32% în cazul întreprinderilor medii, mai arată datele Comisiei Europene. Ce trebuie spus este că IMM-urile pot şi trebuie să ţină cont de paşii pe care îi fac marile companii în direcţia sustenabili­tăţii şi să înveţe.

„IMM-urile trebuie să profite de expertiza companiilor care sunt deja în această călătorie către un business sustenabil“, spunea recent Adina Tudor, customer sustainability partnerships manager la Coca-Cola HBC.

Momentul actual este oportun pentru ca IMM-urile să încerce să transforme businessurile în unele sustenabile, cu ajutorul celor care deja au expertiză în acest sens, mai ales că generaţiile tinere sunt mai receptive la tot ceea ce implică acest concept de ESG.

„IMM-urile ar trebui să fie atente la explorarea modelelor de business care iau în calcul o mai bună utilizare a resurselor naturale, o transformare a unor produse în servicii, întrucât acest lucru ar putea reprezenta o oportunitate de dezvoltare în perioada următoare“, crede Iuliana Tiba, director mediu social şi finanţare cu impact pozitiv la BRD - Groupe Société Générale.

În marile companii, a devenit deja obligatorie existenţa unui manager de sustenabilitate, indiferent că rolul său este definit prin corporate social responsability officer, chief sustainability officer, chief ESG officer sau altfel. În anul 2021, numărului de numiri de Chief Sustainability Officer la nivel global a crescut de trei ori faţă de 2020, conform unui studiu realizat de departamentul de strategie globală din reţeaua PwC. Circa 65 de companii au numit un director de sustenabilitate în perioada 2016-2020, faţă de 68 de companii în 2021.

„Este mai greu pentru o companie deja existentă să integreze conceptul de sustenabilitate“, spunea de curând Magdalena Caramilea, manager de sustenabilitate în cadrul Autonom Services, cea mai extinsă reţea de mobilitate din România, companie controlată de fraţii Marius şi Dan Ştefan, cu afaceri de 394 de milioane de lei (circa 79 mil. euro) în 2021.

 

Şi cei mari au fost mici

Sfatul lui Wargha Enayati, fondatorul Enayati Medical City şi al reţelei private Regina Maria, pentru antreprenorii care deţin IMM-uri: „Cred că un antreprenor care are un IMM în România de azi, cu criza economică şi schimbările fiscale imprevizibile, este foarte speriat şi are toate motivele să fie aşa. Sfatul meu este însă să-şi gândească obiectivele de business pentru a încuraja colaborarea în comunitatea lui, chiar în vecinătatea proprie. Să creeze un lanţ de susţinere reciprocă cu businessuri care să slujească comunitatea din care face parte. Să-i ajute astfel pe cei de lângă el şi să fie un simbol al stabilităţii implicând oameni valoroşi şi dornici să dea mai departe. Şi, în al doilea rând, dacă e la început, să pornească mic şi să aibă răbdare. Multă răbdare.“