Consiliul Judeţean Satu Mare vrea să modernizeze 40 de kilometrii de drum judeţean cu 63 mil. euro

Autor: Laurentiu Cotu 01.08.2022

Consiliul Judeţean Satu Mare are în plan modernizarea drumului judeţean DJ 193 Satu Mare- Borleşti -limita de judeţ Maramureş, pe o lungime de 40 de kilometrii, investiţie estimată la aproximativ 312 mil. lei (63 mil. euro). Proiectul presupune, pe lângă lucrările de modernizare a drumului, şi alte lucrări conexe, precum drumuri laterale, accese la proprietăţi, construcţia a două poduri noi şi reabilitarea podurilor existente, dar şi amplasarea parapeţilor de protecţie şi a zidurilor de sprijin. Durata estimată de execuţie a proiectului este de 24 de luni, potrivit unui comunicat de presă al CJ Satu Mare

’’Întreţinerea acestui drum a devenit foarte costisitoare pentru buget, fiind nevoiţi să alocăm anual aproximativ 1 milion de euro pentru reparaţii. Lucrările de modernizare se vor realiza din fonduri europene, proiectul fiind propus spre finanţare prin Programul Operaţional Regional’’, a spus Pataki Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, într-un comunicat de presă.