Alina Popa este promovată la conducerea Coface România în locul lui Eugen Anicescu, care ocupa funcţia de Country Manager din 2016

Autor: Roxana Rosu 03.08.2022

Coface România are începând cu 1 august un nou Country Manager, Alina Popa fiind promovată la conducerea companiei în locul lui Eugen Anicescu, care deţinea această poziţie din 2016.  

Alina Popa s-a alăturat echipei Coface în urmă cu 11 ani şi are o experienţă de peste 20 de ani în domeniul financiar. De-a lungul timpului, ea a ocupat mai multe funcţii strategice în cadrul companiei, precum Head of Clients Relations Department, Deputy Managing Director şi Commercial Director, funcţie pe care a deţinut-o 6 ani.

“Preiau această nouă provocare profesională încrezătoare în potenţialul Coface de a continua dezvoltarea susţinută pe piaţa locală. Vom continua să răspundem nevoilor clienţilor noştri, prin produse ancorate în realitate. După mai bine de 10 ani în cadrul organizaţiei, am privilegiul de a continua să lucrez cu o echipă de profesionişti care contribuie, prin eforturile de zi cu zi, la protejarea afacerilor. Împreună vom participa la dezvoltarea business-ului la nivel strategic şi vom consolida poziţia companiei pe piaţa asigurărilor de credit comercial şi a serviciilor de management al riscului de credit”, a declarat Alina Popa, Country Manager Coface România. 

După 15 ani în echipa Coface România, Eugen Anicescu se retrage din companie.