Vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan creşte tensiunile dintre Statele Unite şi China. Iată care ar putea fi răspunsurile Beijingului

Autor: Andrei Şerbănescu 03.08.2022

Odată cu vizita de marţi a lui Nancy Pelosi în Taiwan, lumea începe să se pregătească pentru răspunsul oficial al Chinei.

Preşedintele Xi Jinping i-a spus liderului american Joe Biden, în timpul unei convorbiri telefonice de săptămâna trecută, că „cine se joacă cu focul se va şi arde”, referitor la Taiwan, pe care China îl consideră ca fiind teritoriul său. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Zhao Lijian, a declarat luni că Armata Populară de Eliberare „nu va sta degeaba” dacă Pelosi va decide să viziteze Taiwanul, scrie Bloomberg.

Nici Xi, nici Biden nu au vreun interes în declanşarea unui conflict care ar putea provoca şi mai multe daune economice statelor lor, iar apelul de săptămâna trecută a indicat o posibilă întâlnire faţă în faţă a celor doi lideri în lunile următoare.

Dar retorica ameninţătoare şi animozitatea crescândă din ambele ţări se adaugă la presiunea asupra lui Xi de a lua o atitudine fermă, mai ales în contextul pregătirii unei importante reuniuni de partid, mai târziu în acest an, în cadrul căreia se aşteaptă să obţină un al treilea mandat.

În timp ce SUA şi-au abandonat tratatul de apărare reciprocă cu Taiwan în 1979, China trebuie să cântărească posibilitatea unei intervenţii americane în contextul declanşării unei invazii. Biden a declarat în mai că Washingtonul va apăra Taiwanul în cazul unui atac din partea Chinei, deşi Casa Albă a clarificat că, în fond, declaraţia preşedintelui a făcut referire la furnizarea de arme militare în conformitate cu acordurile existente.

„Marea constrângere este reprezentată de riscul unui război care ar fi prea costisitor pentru ambele părţi”, a declarat Andrew Gilholm, director de analiză pentru China şi Asia de Nord la Control Risks, în cadrul Bloomberg TV. 

Iată acţiunile pe care China le-ar putea lua în contextul vizitei lui Pelosi în Taiwan:

 

1. Incursiuni robuste cu avioane de luptă

Având în vedere că incursiunile zilnice în zona de identificare a apărării antiaeriene a insulei sunt deja normale, Armata Populară de Eliberare ar trebui să trimită o serie deosebit de mare de avioane drept o ameninţare directă. Recordul zilnic este de 56 de avioane PLA, înregistrat pe 4 octombrie, care a coincis cu exerciţiile militare din apropiere conduse de SUA. 
 

2. Zboruri efectuate deasupra Taiwanului

Ziarul Global Times al Partidului Comunist a sugerat că Beijingul ar trebui să efectueze un zbor militar direct deasupra Taiwanului, generând o presiune severă asupra guvernului preşedintelui Tsai Ing-wen. Anul trecut, ministrul taiwanez al Apărării, Chiu Kuo-cheng, a avertizat: „Cu cât se apropie de insulă, cu atât vom răspunde mai puternic”.
 

3. Efectuarea unui test cu rachete în apropiere de Taiwan

Vara lui 1995 a marcat unul dintre cele mai provocatoare răspunsuri ale Chinei în contextul unui schimb dintre Washington şi Taipei, când Beijingul a efectual un test cu rachete lângă insulă. Mişcarea a făcut parte din protestele Chinei împotriva deciziei preşedintelui Bill Clinton de a-l lăsa pe primul lider ales democratic din Taiwan, Lee Teng-hui, să viziteze SUA.
 

4. Lovituri economice

China este cel mai mare partener comercial al Taiwanului. Beijingul ar putea profita de acest avantaj prin sancţionarea exportatorilor, boicotarea unor bunuri taiwaneze sau restricţionarea comerţului bidirecţional. Luni, China a interzis importurile de alimente de la peste 100 de furnizori taiwanezi, potrivit publicaţiei locale United Daily News. Cu toate acestea, China trebuie să calce cu atenţie, deoarece are nevoie de Taiwan pentru afacerile cu semiconductori.
 

5. Proteste diplomatice

Global Times a avertizat marţi că administraţia Biden se va confrunta cu un eşec „serios” în relaţiile dintre China şi SUA din cauza călătoriei lui Pelosi. Asta ar putea însemna retragerea ambasadorului chinez din SUA, Qin Gang, care şi-a preluat postul anul trecut. În 1995, Beijingul şi-a retras ambasadorul american de la acea vreme, Li Daoyu, după ce Washingtonul i-a permis liderului taiwanez să viziteze SUA. 
 

6. Confiscarea strategică a unei insule din zonă

Beijingul are alte opţiuni militare decât organizarea unei invazii riscante peste strâmtoarea Taiwan de 130 de kilometri (80 de mile) -- cum ar fi confiscarea uneia dintre insulele periferice deţinute de guvernul din Taipei, deşi şansele ca această formă de provocare să se întâmple sunt destul de mici.