Presa internaţională: Echilibrul de forţe SUA-Taiwan-China s-a schimbat în favoarea Beijingului în ultimele decenii

Autor: Mihai Draghici 03.08.2022

Echilibrul de forţe s-a modificat în favoarea Chinei în ultimele decenii, ceea ce ar putea afecta planurile Statelor Unite de apărare a Taiwanului în cazul instituirii unei blocade comerciale sau în cazul unei intervenţii militare chineze, comentează postul de televiziune BBC News.

Noile exerciţii militare chineze, care vor începe joi ca reacţie la vizita în Taiwan a preşedintelui Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, vor avea loc inclusiv în zone aflate la mai puţin de 20 de kilometri de teritoriul taiwanez. Administraţia separatistă de la Taipei susţine că va fi o blocadă aeriană şi maritimă în adevăratul sens, care ar încălca normele Naţiunilor Unite.

Statele Unite au trimis nave militare în apropierea Taiwanului, inclusiv portavionul USS Ronald Reagan şi grupul naval aferent.

Situaţia aminteşte de criza produsă în anul 1996. "În 1996, preşedintele american de atunci, Bill Clinton, a trimis două portavioane în apropierea Taiwanului, pentru a indica în mod clar intenţia SUA de a interveni în cazul unui atac chinez. Dar acum echilibrul militar este foarte diferit de cel din 1996. China are propriile portavioane, iar acestea se îndreaptă spre Strâmtoarea Taiwan", notează postul de televiziune BBC News.

Nancy Pelosi, cea care a declanşat actuala criză cu Beijingul, a părăsit deja Taiwanul, afirmând însă că Statele Unite menţin "angajamentul ferm faţă de poporul taiwanez, acum şi în următoarele decenii".

Administraţia Joseph Biden a transmis marţi seară, în contextul amplificării tensiunilor cu Beijingul, că speră să nu se ajungă la un conflict din cauza vizitei în Taiwan a preşedintelui Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi. "Nu vrem să asistăm la alunecarea actualei situaţii spre o criză sau un conflict. Pur şi simplu, nu există niciun motiv să fie amplificată această situaţie", a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Naţională de la Casa Albă.
Oficialul american a subliniat că Nancy Pelosi are dreptul de a efectua o vizită în Taiwan, dar a argumentat că vizita nu reprezintă o încălcare a suveranităţii chineze sau a principiului politic "o singură Chină".

Ministerul de Externe de la Beijing a condamnat "ferm" vizita lui Nancy Pelosi la Taipei. "Vizita sa în Taiwan, indiferent de formă şi de motiv, reprezintă o provocare politică majoră. China nu va accepta acest lucru. Este vorba de o încălcare gravă a integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Chinei", a subliniat Ministerul chinez de Externe. Armata chineză a fost plasată în stare de alertă şi va lansa "operaţiuni militare punctuale" ca reacţie la vizita în Taiwan a lui Nancy Pelosi, a comunicat Ministerul Apărării de la Beijing. Zeci de avioane militare chineze au pătruns, marţi seară, în zona de identificare aeriană din jurul Taiwanului, imediat după începerea vizitei lui Nancy Pelosi la Taipei. În plus, China va efectua în perioada 4-7 august exerciţii maritime şi aeriene în apropierea Taiwanului. Ambasadorul SUA a fost convocat la Ministerul de Externe de la Beijing.