Germania se întoarce la energia nucleară. Olaf Scholz este deschis ideii prelungirii funcţionării centralelor nucleare din Germania

Autor: Mihai Draghici 03.08.2022

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a semnalat, miercuri, intenţia de a prelungi funcţionarea ultimelor centrale nucleare germane, în contextul crizei energiei, amplificată de tensiunile cu Rusia din cauza invaziei în Ucraina.

Olaf Scholz a exprimat preocupări privind alimentarea cu gaze a Germaniei, în contextul în care Rusia a redus debitul ca reacţie la sancţiunile impuse de Uniunea Europeană.

Cancelarul Germaniei a afirmat că centralele nucleare pot avea un rol important, deşi doar pentru o parte mică a producţiei de electricitate. "Cu toate acestea, prelungirea funcţionării ar putea avea sens", a declarat Olaf Scholz, citat de site-ul T-online.de.

Ultimele trei centrale nucleare din Germania ar urma să fie închise până la sfârşitul anului, dar, în contextul crizei energetice, Guvernul de la Berlin a anunţat că va efectua noi teste de rezistenţă pentru a stabili dacă pot fi menţinute în funcţiune pe termen limitat.