Cristian Popa, membru în boardul BNR, are investiţii de 527.000 de lei în acţiuni ca Sphera, Digi sau Airbus, 109.000 lei în fonduri şi 234.100 de lei în pensii private. Csaba Bálint, colegul său, are deţineri de 28.000 de lei în acţiuni listate la BVB

Autor: Tibi Oprea 04.08.2022

♦ Cei doi sunt cei mai tineri colegi ai lui Isărescu şi singurii administratori ai BNR care investesc pe piaţa de capital.

Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al BNR şi membru al asociaţiei analiştilor financiari CFA România, are investiţii de aproximativ 527.000 de lei în acţiuni româneşti şi străine şi plasamente de aproape 109.000 de lei în fonduri mutuale, potrivit calculelor realizate de ZF la cursul curent al euro şi dolar pe baza datelor din declaraţia de avere publicată la jumătatea lunii iunie 2022.

Comparativ cu finele lunii mai 2021, Cristian Popa a ieşit din acţionariatul Rompetrol Well Services, unde avea plasamente de 8.294 de lei, dar a intrat în emitenţi noi precum SunHydrogen Inc. (150 dolari), UiPath (1.330 dolari), Wizz Air (870 GBP), Transilvania Broker de Asigurare (10.380 lei), Airbnb (482 dolari), Booking.com (2.266 dolari), Pinterest (102 dolari), Volkswagen (419 euro), dar şi în fondul deschis de investiţii ETF BET Patria-Tradeville (25.428 lei).

Totodată, în aceeaşi perioadă fostul director de investiţii al NN Pensii şi-a majorat investiţiile la Digi Communications, de la 1.697 de acţiuni la 3.950 de acţiuni (156.420 lei), la Sphera Franchise Group de la 11.303 acţiuni la 14.370 de acţiuni (196.869 lei) şi la Purcari Wineries de la 100 de acţiuni la 500 de acţiuni (4.615 lei).