Ce poate învăţa România din modelul francez de creştere a natalităţii: cu cât are mai mulţi copii, cu atât o familie plăteşte mai puţin impozit

Autor: Adelina Mihai 04.08.2022

♦ În România s-au născut 180.000 de copii în 2021, cel mai scăzut nivel din ultimele trei decenii şi cu 42% mai puţini copii decât în 1990 ♦ În Franţa, cu cât o familie are mai mulţi copii, cu atât are mai multe beneficii legate de impozitul pe venit ♦ Ca să crească numărul de nou-născuţi în următorii 20 de ani, guvernul trebuie să ia astăzi decizii de încurajare a natalităţii

În România s-au născut aproximativ 180.000 de copii în 2021, în scădere cu 10% faţă de anul 2020 şi cu 42% faţă de anul 1990, arată datele Institutului Naţional de Statistică. Lipsa unor politici publice coerente în ceea ce priveşte încurajarea natalităţii, dar şi fenomene precum creşterea vârstei la care se naşte primul copil sau incertitudinea economică sunt printre factorii care au condus la acest declin al natalităţii. Deşi proiecţiile demografice indicau această scădere drastică a populaţiei, România (dar şi alte ţări din sud-estul Europei) nu a luat măsuri de atenuare a acestui fenomen. În schimb, în Franţa, ţară care a investit masiv în crearea infrastructurii de creşe şi grădiniţe pentru ca mamele să poată reveni la muncă şi care oferă facilităţi familiilor cu copii, populaţia a crescut.

Andrei Buşe lucrează în IT în Franţa, unde locuieşte de câţiva ani, şi are un copil în clasa a 9-a.