BUSINESS SPORTIV. Cluburile sportive din micile oraşe ale ţării se luptă pentru supravieţuire în lipsa finanţărilor: „Părinţii şi firmele locale ne ajută, dar nu avem predictibilitate şi este foarte dificil“

♦ În micile oraşe ale ţării, unde nivelul de trai este mult mai scăzut decât în marile centre urbane, sportul se zbate pentru supravieţuire în lipsa finanţărilor ♦ Statul nu se uită către micile cluburi sportive, mai ales dacă sunt private, iar ajutorul vine fie din partea părinţilor, fie de la firmele locale, care înţeleg importanţa unor astfel de cluburi sportive în comunitate.

Cluburile sportive din micile oraşe ale ţării duc luptă pentru supravieţuire în lipsa finanţărilor. În oraşe de doar câteva zeci de mii de locuitori, sportul se zbate între viaţă şi moarte, iar balanţa înclină mai mult către a doua variantă în contextul în care nu există un sprijin financiar constant. Părin­ţii sunt principala sursă de ve­nit a cluburilor sportive, însă şi oamenii au un nivel de trai mult mai scăzut comparativ cu marile centre urba­ne, iar de multe ori să îşi trimită copilul la un sport, reprezintă un real sacrificiu.

„Spre deosebire de cluburile departa­men­tale, noi supra­vieţuim din taxele pe care ni le plătesc părinţii pentru pregătirea spor­tivă a copiilor, mai avem şi abonamentele lunare, dar la nivelul oraşului nostru acestea sunt mici. Dacă în oraşele mari, taxa e de 250-300 lei, la Adjud e doar 100-120 lei, avem şi foarte mulţi copii care nu îşi permit şi îi primim fără să plătească nimic, nu putem să le tăiem aripile, încercăm să facem tot ce putem ca să practice sport“, spune Valentin Stoian, proprietarul Asociaţiei Sportive Metcon din Adjud, judeţul Vrancea.

La clubul sportiv, circa 100 de copii practică tenisul. Cu toate că mulţi dintre aceştia vin doar pentru a face mişcare, există însă şi copii care merg mai departe şi îşi do­resc să facă per­formanţă şi simpla partici­pare la un turneu reprezintă un sacrificiu.

„În general sunt piedici, dacă îmi doresc să îi duc la diverse turnee în oraşe mai mari, în care trebuie să avem cazare şi transport, întâm­pinăm pro­bleme, nu toţi părinţii îşi permit să plătească aceste lucruri“, explică el. Spre deosebire de cluburile depar­ta­mentale, aflate în subordi­nea statului prin diverse instituţii, care primesc finanţare directă de la autorităţile publice, micile cluburi private nu reuşesc să beneficieze de astfel de lucruri. Mai mult, de multe ori se întâmplă ca tinerii să se pregătească şi să ajungă la un nivel înalt de performanţă datorită unui club mic pri­vat, ca mai apoi să fie înscris într-un club de stat pentru a putea participa la diverse campionate. Meritul clubului sportiv pentru pregătirea iniţială a sportului nu este recunoscut sub nicio formă şi cu atât mai puţin răsplătit.

„Facem eforturi să mergem la cât mai multe competiţii, pentru că altfel, copiii nu pot să crească şi nu pot face performanţă, dacă nu avem competiţii de verificare“, spune Luis Valentin Turcu, preşedintele Clubului Sportiv Vipguard, unde copiii din Tecuci, judeţul Galaţi, practică brazilian jiu jitsu (BJJ), jiu jitsu tradiţional, lupte libere şi kick boxing & M.M.A.

În cazul clubului din Tecuci, circa 80-90% din finanţarea de care beneficiază vine de la părinţi, prin plata recurentă pentru practicarea sportului de către copii. Luis Valentin Turcu precizează că pandemia i-a ajutat foarte mult, făcându-i pe părinţi mult mai conştienţi de necesitatea practicării sportului de către copii.

„Din fericire, în ultimii ani, atenţia părinţilor s-a îndreptat către partea aceasta văzând că apar tot felul de probleme de sănătate şi părinţii înţeleg că ai lor copii trebuie să facă sport şi îi direcţionează către această parte“, spune el.

Fără o conştientizare a oamenilor asupra beneficiilor sportului, clubul sportiv nu s-ar fi putut suţine. Autorităţile locale nu pot sprijini un astfel de club sportiv, iar finanţările din partea companiilor vine doar din când în când.

„O parte din părinţi îşi permit, dar noi mai apelăm la sponsori, avem câţiva oameni care ne susţin la competiţii importante, eforturile sunt de ambele părţi, atât din partea părinţilor, dar şi din partea noastră“, explică el.

Avantajul în cazul unor cluburi sportive din oraşele mici este că acolo se află o comunitate mmult mai strânsă, astfel, convingerea unui sponsor ar fi mai uşor de realizat, însă problema apare atunci când se pune problema capitalului de care dispune compania respectivă pentru astfel de acţiuni.

„Eu sunt profesor coordonator, mai am încă doi colegi, suntem toţi profesori de sport, mergem pe la diferiţi oameni de afaceri, dar parcă ne e şi ruşine să stăm tot timpul cu mâna întinsă. Primăria ne-a mai ajutat cu transportul la câteva meciuri, dar pe viitor nu se va mai putea, pentru că firma de transport de la primărie va fi privatizată“, mai spune Valentin Stoian.

Fără sprijinul comunităţii, probabil că astfel de cluburi sportive nu ar putea supravieţui, iar în micile oraşe, companiile locale sunt pe măsură, cu afaceri mici şi disponibilităţi limitate pentru sponsorizarea cluburilor sportive.­

Îndemn ZF. Top 1.000 companii - top 1.000 speranţe sportive. Fiecare companie din top 1.000 să ia un copil sau o echipă sportivă şi să îi ajute să crească.