Ministerul Fondurilor UE: România este printre primele 10 state din Uniunea Europeană care au depus prima cerere de plată pentru PNRR

Autor: Răzvan Botea 05.08.2022

Nu este clar când vor intra primii bani în conturile României pentru ţinte şi jaloane atinse. În acest moment, în Trezorerie şi ministere se află 3,8 miliarde de euro, prefinanţarea, din care nu este clar câţi bani au fost cheltuiţi sau dacă au fost cheltuiţi.

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a anunţat că România se află printre primele 10 state din Uniunea Europeană care au depus prima cerere de plată aferentă Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

„Până la data efectuării primei plăţi, CE poate solicita clarificări şi suntem gata să le răspundem la fel de prompt ca până acum. Este un proces în derulare cu mecanisme în premieră pentru România, dar rezultatele arată că le putem gestiona eficient. Cererea de plată nr. 1 îşi va urma parcursul procedural şi ne pregătim pentru a doua, în această toamnă“, a spus ministrul MIPE Marcel Boloş.