Germania oferă ajutor militar. Ucraina primeşte trei sisteme antiaeriene germane pentru a apăra importante facilităţi de infrastructură

Ziarul Financiar 08.08.2022

Ucraina a primit primele trei sisteme antiaeriene autopropulsate germane Gepard şi le va folosi pentru a apăra importante facilităţi de infrastructură, a declarat luni comandamentul militar din sudul ţării, citat de Reuters.

Sistemele de apărare antiaeriană, care sunt operate de echipaje formate din trei persoane şi care pot lovi ţinte la o distanţă de până la 4 km, sunt una dintre diversele piese de echipament militar occidental furnizate Ucrainei pentru a o ajuta să respingă invazia rusă care a început la 24 februarie.