Ministrul Transporturilor anunţă desemnarea constructorului pentru 17,5 km din autostrada de centură a Capitalei

Autor: Cosmin Pirv 09.08.2022

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat marţi că a fost desemnat constructorului pentru încă 17,5 kilometri ai autostrăzii de centură a Capitalei.

Ministrul Sorin Grindeanu susţine că după reevaluarea ofertelor pentru contractul pentru proiectarea şi execuţia Lotului 1 al A0 Nord a fost declarată definitiv câştigătoare o asociere de constructori româno-italiană.

Termenul de finalizare a lotului este de 34 de luni de la semnarea contractului, din care 12 pentru proiectare şi 22 de luni pentru execuţia lucrărilor.

Pe acest tronson vor fi contruite două structuri de mari dimensiuni: pasaj peste CF 101 Bucureşti – Piteşti DN7 şi pasaj peste râul Colentina, CF 300 Bucureşti – Ploieşti şi CF Mogoşoaia – Buftea.

Sorin Grindeanu spune că valoarea contractului este de 815,07 milioane lei şi că acesta este finanţat prin fonduri europene nerambursabile.