Incendiile de vegetaţie fac ravagii în Franţa. Peste 1.000 de pompieri se luptă cu flăcările

Autor: Petru Mazilu 10.08.2022

Un uriaş incendiu de vegetaţie care a distrus peste o duzină de case şi a forţat evacuarea a mii de locuitori, dintre care unii s-au urcat pe acoperişuri în timp ce focul se apropia, a izbucnit miercuri în regiunea Gironde din sud-vestul Franţei, potrivit Reuters.

Peste 1.000 de pompieri susţinuţi de avioane care aruncă apă luptă cu focul care a distrus peste 6.000 de hectare şi care arde în continuare fără control.

Franţa, ca şi restul Europei, se luptă cu valuri de căldură succesive şi cu cea mai gravă secetă înregistrată în vremurile moderne. Zeci de incendii de vegetaţie ard în întreaga ţară şi sunt cel puţin patru incendii majore.

Autorităţile din Gironde au descris incendiul ca fiind „galopant". Pompierii au declarat că sunt probabile numeroase evacuări.

Zona a fost lovită de incendii majore şi în iulie. Atunci au fost distruse peste 20.000 de hectare de pădure şi aproape 40.000 de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele.

Autorităţile cred că incendiul în derulare a fost provocat de focarele anterioare care încă mai mocnesc în sol.

De asemenea, incendiile au făcut ravagii în departamentele sudice Lozere şi Aveyron. În departamentul Maine et Loire din vestul Franţei, peste 1.200 de hectare au fost pârjolite de un alt incendiu.