Tranzacţie între coloşii energiei din România: Nuclearelectrica vinde energie de 392 mil. lei către Petrom timp de patru luni începând cu 2023

Autor: Eduard Ivanovici 10.08.2022

Producătorul de energie nucleară Nuclearelectrica (simbol bursier SNN) a anunţat încheierea a două contracte de vânzare de energie către OMV Petrom, unicul producător local de energie şi gaze şi cea mai mare companie listată la Bursa de Valori Bucureşti.

Valoarea totală a contractelor ajunge la 391,6 milioane de lei şi „depăşeşte, cumulat cu tranzacţiile încheiate anterior cu OMV Petrom, 10% din cifra de afaceri netă aferentă anului financiar 2021” . Vânzarea propriu-zisă va fi realizată între 1 ianuarie 2023 şi 30 aprilie 2023, conform unui raport publicat miercuri la Bursă.

Acţiunile OMV Petrom au crescut cu 5,6% de la începutul anului, pe tranzacţii de 1,9 miliarde de lei, compania având o capitalizare de 27,6 miliarde de lei, arată datele BVB.

Între timp, acţiunile Nuclearelectrica au urcat cu 1,5%, pe un rulaj de circa 330 de milioane de lei. Valoarea de piaţă a societăţii este de aproximativ 14,4 miliarde de lei. 

Prin comparaţie, BET, indicele de referinţă al BVB, a pierdut 4,8% în aceeaşi perioadă, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia companiilor listate pe piaţa reglementată a BVB care au obiectul de activitate energia şi utilităţile aferente, a înregistrat o creştere de 6,8%.

Acţiunile OMV Petrom au scăzut astăzi cu aproape 8%, întrucât 10 august 2022 este termenul ex-date aferent dividendului special care va fi plătit către acţionari de la începutul lunii septembrie.