Împrumut de peste 5 mld. lei al Ministerului Finanţelor într-o singură zi, cât era programat pentru toată luna august. La o singură licitaţie cu obligaţiuni în lei pe 10 ani, statul a luat suma record de 4 mld. lei. Mugur Isărescu, guvernatorul BNR: „O mare bancă occidentală a făcut un plasament masiv în titluri de stat româneşti. Încrederea poate să-şi revină uşor“

Autor: Claudia Medrega 11.08.2022

♦ Ministerul Finanţelor a împrumutat 4 mld. lei prin obligaţiuni scadente în 2032 şi 1 mld. lei prin obligaţiuni scadente în 2025, la randamente de 8,2%.

Ministerul Finanţelor a împrumutat în această săptămână o sumă record de peste 5 mld. lei prin două licitaţii cu titluri de stat, aproape cât programase să împrumute în întreaga lună august.

Vorbind despre tendinţa de apreciere a monedei naţionale din ultima perioadă, respectiv de scăderea cursului spre 4,90 lei/euro, guvernatorul BNR Mugur Isărescu a adus în discuţie şi influenţa venită de la valuta de la nerezidenţii care investesc în titluri de stat în lei, vorbind despre o bancă mare occidentală care a făcut un plasament masiv în titluri de stat româneşti, pe lângă influenţa adusă de valuta care intră în ţară de la românii ce vin înapoi în România cu ocazia sărbătorii de Sf. Maria. „O mare bancă occidentală a făcut un plasament masiv în titluri de stat româneşti. Încrederea poate să-şi revină uşor“, a spus Isărescu. În prima licitaţie cu obligaţiuni de tip benchmark, cu matu­ritatea pe 10 ani, respectiv în 2032, statul a împrumutat suma record de 4 mld. lei.

Valoarea programată a emisiunii a fost de doar 500 mil. lei. La licitaţie au participat şapte dealeri primari. Volumul total al cererii a fost de peste 5,3 mld. lei, din care valoarea adjudecată a fost de 4,05 mld. lei.