O întrebare pentru companii şi analişti: de ce în Letonia, Lituania, Bulgaria şi Slovacia masa salarială a crescut cu 8 -10 puncte procentuale din PIB în ultimul deceniu, iar în România cu doar 5 pp?

Autor: Adelina Mihai 14.08.2022

Valentin Păuna, directorul de operaţiuni al unui mare comerciant: „Salariile mari raportate pe PFA sau micro, scăderea impozitului pe venit de la 16% la 10% şi sindicatele slabe din privat sunt factorii care au făcut ca masa salarială din România să rămână în urma acestor ţări“.

România a rămas în urma Letoniei, Lituaniei, Bulgariei şi Slovaciei la un indicator: evoluţia masei salariale din economie (ca pondere în PIB) în ultimul deceniu, arată datele centralizate de ZF pe baza informaţiilor de la Eurostat. Astfel, în perioada 2012- 2021 masa salarială din România a crescut cu numai 5,2 puncte procentuale (de la 32,7% din PIB în 2012 la 37,9% din PIB în 2021), în timp ce în Letonia şi în Lituania creşterea a fost de 10 puncte procentuale în aceeaşi perioadă, în Bulgaria de 8,9 puncte procentuale, iar în Slovacia de 7,5 puncte procentuale.

„Cred că există trei posibile explicaţii ale faptului că masa salarială din România a rămas cumva în urmă faţă de aceste ţări. În primul rând, nu cred că măsurăm mere cu mere. Veniturile mai mari, de natură salarială, din România – aici cred că intră tot ce înseamnă peste 1.500 - 2.000 de euro net pe lună – nu sunt înregistrate ca salarii, ci mai degrabă ca venituri obţinute ca PFA sau pe microîntreprindere. Ele practic dispar din masa salarială din cauza facilităţilor fiscale care au fost create cu sau fără voia unora“, a spus Valentin Păuna, directorul de operaţiuni al unui mare comerciant de pe plan local.