Olaf Scholz propune construirea unei conducte de gaz între Portugalia şi Europa Centrală

Autor: Mihai Draghici 11.08.2022

"Eu sunt foarte interesat de o conductă de gaze de care în prezent, din păcate, ducem lipsă. Este vorba de o conductă pe care ar fi trebuit deja să o construim între Portugalia, Spania, prin Franţa, spre Europa Centrală", a declarat Olaf Scholz, citat de revista Bild.

Cancelarul Germaniei a precizat că a iniţiat deja demersuri la nivel european pentru lansarea proiectului. "Această conductă ar contribui foarte mult acum la relaxarea situaţiei şi la detensionare. De aceea, am pledat pentru acest proiect în discuţiile cu colegii mei din Spania şi Portugalia, dar şi cu preşedintele Franţei şi preşedintele Comisiei Europene", a subliniat Olaf Scholz.

Proiectul gazoductului MidCat, între Spania şi Franţa, a fost abandonat în urmă cu câţiva ani, în contextul în care ţările europene au preferat să achiziţioneze gaz din Rusia, la preţuri mai mici. În să, în contextul invaziei ruse în Ucraina, Uniunea Europeană vrea să reducă dependenţa de gazul rusesc.