Polonezii vor produse ucrainene pe rafturile magazinelor lor

Autor: Bogdan Cojocaru 12.08.2022

Aproximativ 60% dintre polonezi vor ca brandurile ucrainene să fie prezente în magazinele lor, scrie The Warsaw Voice, care citează un sondaj al agenţiei Inquiry.

Însă deocamdată doar una din cinci persoane poate da exemplu de branduri din Ucraina. Şi doar 15% dintre respondenţi au putut spune că au recunoscut prezenţa produselor ucrainene pe piaţa poloneză.

Cele mai recunoscute mărci sunt Nemiroff, o vodcă, şi Roshen, ciocolată şi bomboane.