16 start-up-uri aflate în faza early stage au fost selectate în programul Black Sea ClimAccelerator

Autor: Ioana Nita 12.08.2022

Black Sea ClimAccelerator, program de accelerare din România şi Bulgaria dedicat start-up-urilor green, a selectat primii 16 finalişti, din categoria early stage, care merg mai departe şi vor beneficia de mentorat de specialitate, consultanţă, evenimente dedicate, dar şi de o finanţare individuală de 5.000 de euro. Programul continuă cu deschiderea înscrierilor pentru start-up-urile verzi din România aflate în proces de dezvoltare şi scalare. „Schimbările climatice sunt provocarea majoră a acestui secol, iar mediul de business are responsabilitatea, dar şi puterea de a acţiona în prevenirea şi combaterea lor. Ediţia anterioară ne-a arătat o creştere accelerată a start-up-urilor green, dornice să inoveze pentru un viitor mai sustenabil“, a declarat Adina Creţu, Director Programs & Entrepreneurial Growth Impact Hub Bucharest.

„Ne bucurăm să observăm de la o ediţie la alta evoluţia comunităţii climatice active în România şi vom continua să investim în creşterea acestei comunităţi, prin granturi, conectarea cu experţi, mentori şi investitori, pentru a scala soluţiile identificate”, a mai spus Adina Creţu.

Black Sea ClimAccelerator se află la cea de-a doua ediţie şi se adresează start-up-urilor dornice să inoveze pentru un viitor mai sustenabil. În 2022, acceleratorul pune la bătaie o finanţare totală de 300.000 euro, mentorat, consultanţă de specialitate şi pregătire pentru atragerea de investiţii. Programul Black Sea ClimAccelerator este organizat de Impact Hub Bucharest cu sprijinul EIT Climate-KIC şi partenerii principali Raiffeisen Bank România şi OMV Petrom, GRFĂ ca partener de consultanţă creativă precum şi Innovation Starter în Bulgaria.

Prima etapă a competiţiei, early stage, a fost deschisă tuturor antreprenorilor şi viitorilor antreprenori care au avut o idee de business cu scopul de a contribui la combaterea schimbărilor climatice prin inovaţie, tehnologie şi instrumente de economie circulară. Peste 70 start-up-uri s-au înscris în program şi au trecut printr-un amplu proces de selecţie, iar cele mai promiţătoare au fost selectate de un juriu format din experţi în sustenabilitate, antreprenoriat şi comunicare.

Cele 16 start-up-uri care merg mai departe în program sunt din industrii variate, cum ar fi: agricultură, cleantech, industria farmaceutică şi alimentară, industria prelucrării sticlei, materiale de construcţie.

•  Agramonia este platforma dedicată agroturismului, cu ajutorul căreia turiştii se pot organiza mai bine şi pot include experienţe autentice în călătoria lor prin România rurală. Prin intermediul aplicaţiei fermierii şi ghizii locali pot primi oferte din partea turiştilor şi a vizitatorilor.

•  Agro GPS este o companie din domeniul agriculturii de precizie dedicată dezvoltării de soluţii inteligente care reduc costurile, fiind de asemenea prietenoase cu mediul.

•  ALTRNTV este un shop cu produse vestimentare, încălţăminte, accesorii, cosmetice şi produse home-deco create în România din materiale sustenabile prin tehnici de producţie prietenoase cu mediul şi pielea.

•  Carbon Twin este un start-up climate tech care oferă fermierilor soluţii de monitorizare a carbonului din sol. Misiunea sa este democratizarea modului în care se măsoară şi se monetizează în prezent aceste depozite pe Piaţa Voluntară de Carbon.

•  CompoGO este platforma care conectează jucătorii economici din industria alimentară cu fermele, creând îngrăşământ organic din resturile alimentare. Astfel, surplusul companiilor (restaurante, supermarketuri, procesatori) se va întoarce în natură.

• E-Car Concept reprezintă un prototip total diferit de maşină electrică ce îşi propune să schimbe strategia pe termen lung a sectorului auto-moto din România. E-Car Concept by NewCar4Future este de asemenea primul prototip al unul vehicul electric românesc.

• Elpida Research INC este un start-up care activează în micro-producţia vaccinurilor din domeniul biotehnologiilor, health, farma şi agri-food.

• Happy Treats este primul producător de recompense naturale pentru câini, fără conservanţi, coloranţi şi aditivi. Start-up-ul dezvoltă, de asemenea, o fermă de viermi de făină pentru a oferi fermelor zootehnice şi agricole ingrediente de calitate.

• Laura and Wine aduce pe piaţă paharele de vin din sticlă reciclată, fabricate manual în Bucureşti. Produsele se adresează celor pasionaţi de design şi promotori ai sustenabilităţii în viaţa de zi cu zi.

• Loomescu este un atelier care transformă textilele uzate în produse unice cu o nouă utilitate. Cu ajutorul unui război de ţesut, al îndemânării şi creativităţii, Loomescu transformă tricouri vechi în covoare sau ţesături decorative pentru pereţi.

• Nucim produce gustări sănătoase din caju, migdale, fistic şi alte oleaginoase, fructe uscate şi seminţe ambalate în pungi refolosibile. Mixurile sunt realizate după o reţetă echilibrată, recomandată de un medic specialist cu experienţă în nutriţie.

• Rent it. este prima platformă integrată de închiriere a articolelor de modă din România, un marketplace prin care femeile pot închiria atât haine, genţi sau accesorii de zi cu zi, cât si ţinute pentru evenimente speciale.

• The Climate Change Company este start-up-ul care a dezvoltat Littar®, un material de construcţie pentru drumuri realizat din deşeuri de plastic şi sticlă.

• UpTerra este un start-up care contopeşte spaţiul ambiental de la birou cu natura prin intermediul unui terariu. Acesta are în componenţa sa, pe lângă plante, elemente create prin imprimare 3D, utilizând ca materie primă plasticul PET-urilor reciclate.

• Urban Mining Solutions se ocupă de reciclarea şi transformarea deşeurilor plastice şi de cauciuc în surse de energie, mai precis în eco-ulei şi gaz sintetic.