Guvernul german promite ajutor fiscal cetăţenilor împovăraţi de facturile prea mari la energie

Autor: Bogdan Cojocaru 15.08.2022

Cancelarul Germaniei Olaf Scholz le-a promis reduceri de impozite cetăţenilor germani pentru care facturile la energie au devenit prea mari din cauza penuriei de gaze, petrol şi cărbune din Rusia, scrie EUobserver. „Cetăţenii pot conta pe noi că nu vor fi abandonaţi“, a spus cancelarul.

El s-a angajat să rezolve criza energetică la nivelul întregii UE şi a asigurat că sunt în curs de desfăşurare eforturi internaţionale pentru plafonarea preţului petrolului rusesc.