Romgaz a avut afaceri de 7,5 miliarde de lei în S1/2022 şi un profit de 1,7 mld. lei. Compania a plătit statului impozite de 4,6 mld. lei

Autor: Liviu Popescu 15.08.2022

♦ Consumul de gaze a scăzut cu 13%, iar livrările Romgaz cu 6,7% ♦ Producţia de gaze, în scădere cu doar 0,16% ♦ Compania, la o capitalizare bursieră de 19 miliarde de lei ♦ Acţiunile, nicio dinamică pe parcursul şedinţei de ieri.

Romgaz (SNG), producător şi furnizor de gaze naturale controlat de statul român prin Ministerul Energiei, a raportat un profit net de 1,7 miliarde de lei în prima jumătate din 2022, în creştere cu 127% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut pe fondul evoluţiei preţurilor la gaze naturale, în timp ce afacerile au urcat de trei ori, la 7,5 mld. lei. Cifra de afaceri raportată de companie pentru prima jumătate din 2022 este mai mare cu 31% decât cea pe întreg anul 2021.

„Rezultatele Romgaz au confirmat aşteptările pieţei, maximele de tranzacţio­nare din piaţa bursieră fiind confirmate de rezultate financiare record“, comentează Alin Brendea, director de operaţiuni al Prime Transaction, rezultatele Romgaz.

„Creşterea fulminantă a preţurilor pro­duselor energetice a produs efecte semnifi­cative şi pentru rezultatele companiei. Cifra de afaceri a înregistrat o dinamică impre­sionantă, mai mult decât triplându-se la nivel semestrial. Profitabilitatea companiei, în mod previzibil, s-a îmbunătăţit consi­derabil, profitul net raportat fiind mai mult decât dublu celui din anul precendent. Dinamica mai redusă a profitabilităţii este determinată de creşterea impozitului pe veniturile suplimentare din vânzarea gazelor şi a energiei electrice“, adaugă el.