ROBOR la 3 luni a continuat scăderea şi a încheiat săptămâna sub 8%, la 7,98%, după ce guvernatorul BNR a acuzat băncile că „au sărit calul“ cu creşterea acestui indice

Autor: Cristina Bellu 15.08.2022

Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a fost cotat vineri la 7,98%, în scădere faţă de joi, când a fost cotat la 8,02%, arată datele publicate de BNR.

La începutul săptămânii, pe 8 august, indicele afişa valoarea de 8,14%, dar după ce guvernatorul BNR a ieşit marţi cu declaraţia că băncile „au sărit calul“ cu creşterea acestui indice, valoarea ROBOR a început să descrescă treptat.

Tot vineri, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a scăzut la 8,13% de la 8,19% joi, în timp ce indicele ROBOR la 12 luni, a fost cotat la 8,27% faţă de 8,30% Evoluţia ROBOR este influenţată de mai mulţi factori dintre care cei mai importanţi se referă la politica monetară a BNR, lichiditatea de pe piaţă, inflaţie şi politica fiscală.