Nivelul profitului gigantului petrolier Saudit Aramco atinge un nou record la nivel global

Autor: Alexandru Nanu 14.08.2022

Gigantul petrolier Saudi Aramco a înregistrat cel mai mare profit ajustat trimestrial al oricărei companii listate la nivel global, determinat de nivelul preţurilor şi producţiei de ţiţei.

Venitul net al gigantului petrolier a crescut la 48,4 miliarde de dolari în al doilea trimestru, în creştere cu 25,5 miliarde de dolari faţă de aceeaşi perioadă aanuluitrecut, a anunţat duminică compania controlată de stat. Fluxul de numerar a crescut cu 53% faţă de anul anterior, până la 34,6 miliarde de dolari.

Compania foloseşte profitul extraordinar pentru a reduce datoria şi pentru a investi într-o extindere uriaşă a capacităţii sale de producţie. Aramco pariază că cererea de petrol şi substanţe chimice va rămâne ridicată chiar dacă lumea încearcă să facă trecerea de la combustibilii fosili.