Fostul co-CEO al Deutsche Bank, Anshu Jain, a murit la 59 de ani

Autor: Andrei Şerbănescu 15.08.2022

Anshu Jain, un bancher de investiţii născut în India, care a ocupat în trecut rolul de co-CEO la Deutsche Bank, a murit, la 59 de ani, după o lungă luptă cu cancerul, a anunţat familia sa, sâmbătă, într-un comunicat, potrivit CNBC. 

Jain, cel mai recent preşedinte al Cantor Fitzgerald, a obţinut un MBA la Universitatea din Massachusetts-Amherst şi a lucrat la mai multe firme financiare, inclusiv Merrill Lynch, înainte de a se muta la Deutsche Bank. A fost co-CEO din 2012 până în 2015, potrivit CNBC, citat de ZF.

Jain a renunţat la rolul de co-CEO la Deutsche înainte de încheierea contractului, după ce banca a fost afectată de o serie de probleme de reglementare.

Alte poziţii ale sale au inclus un rol de consilier la compania fintech SoFi din 2016 până în 2017 şi de administrator al organizaţiei caritabile britanice Chance to Shine.

„El credea în muncă asiduă, meritocraţie şi operarea în afara aşteptărilor sau a graniţelor convenţionale, plasând întotdeauna familia pe primul loc”, a declarat familia sa într-un comunicat.

„Suntem recunoscători numeroşilor oameni care au avut grijă de Anshu de-a lungul vieţii sale. Pentru noi, moştenirea lui este tenacitatea, onoarea şi dragostea de care a dat dovadă pe tot parcursul vieţii sale”, se spune în declaraţie.

Howard Lutnick, CEO-ul Cantor Fitzgerald, a lansat de asemenea o declaraţie despre moartea lui Jain.

„Anshu a fost un profesionist desăvârşit care a adus o mulţime de experienţă şi înţelepciune în rolul său de preşedinte. El va fi amintit ca un lider extraordinar, un bun partener şi un prieten drag de care ne va fi deosebit de dor”, a declarat Lutnick. „În numele tuturor partenerilor şi angajaţilor noştri, transmitem cele mai profunde compasiuni familiei lui Anshu şi le dorim pace şi vindecare în această perioadă dificilă.”