Aquila, companie listată la bursă: două branduri proprii din piaţa de produse congelate au marcat creşteri de două cifre în primul semestru, atât în volum, cât şi în valoare

Autor: Cristina Bellu 16.08.2022

Aquila, principalul jucător din piaţa locală de servicii integrate de distribuţie şi logistică, anunţă că brandurile proprii Gradena şi LaMasă au înregistrat în primul semestru din acest an creşteri cu 33%, ca valoare, faţă de perioada similară a anului trecut.

„Ne concentrăm tot mai mult pe mărcile proprii şi pe dezvoltarea lor ca branduri puternice pentru piaţa de congelate, atât legume, cât şi semipreparate din carne. Ambele branduri au înregistrat creşteri double digit faţă de perioada similară a anului trecut, atât în volume, cât şi în valoare”, spune Răzvan Bagherea, Manager Resurse Umane şi Organizare Aquila.

Potrivit acestuia, în timp ce marca Gradena a fost prezentă de la început atât în reţelele de retail cât şi în HoReCa, brandul LaMasă s-a concentrat iniţial pe extinderea în reţelele HoReCa şi Gastro, iar acum, începând din T4/2022, urmează să intre şi în lanţurile de magazine.

Aquila (simbol bursier AQ) a înregistrat anul trecut un profit net de 68 milioane de lei, în creştere de 24%, fiind cel mai ridicat nivel de la înfiinţarea firmei, în timp ce veniturile s-au majorat cu 13%, ajungând la 1,93 miliarde lei.

Compania are 789 mil. lei capitalizare şi este deţinută în proporţie de 33,33% de Alin-Adrian Dociu, respectiv în proporţie de 33,33% de Constantin-Cătălin Vasile.

De la începutul anului, acţiunile AQ s-au depreciat cu 29,7% pe fondul unor tranzacţii de aproape 40 mil. lei, arată datele BVB.