Băncile din România au o rentabilitate financiară (ROE) de 14%, în timp ce rentabilitatea băncilor din Europa Centrală şi de Est este în jurul a 7%, iar la nivelul UE este sub 6%

Autor: Mircea Nica 17.08.2022

Indicatorii de rentabilitate financiară şi de rentabilitate a activelor bancare în România se află la 14%, în timp ce rentabilitatea din Europa Centrală şi de Est este la jumătate, respectiv 7%, iar cea din Uniunea Europeană este sub 7%, conform unei analize realizate de Simona Ichim, Angela Pîslaru şi Claudia Voicilă, reprezentanţi ai BNR, într-un Caiet de Studii.

Astfel, se observă că începând cu anul 2015, odată cu atenuarea costurilor riscului de credit asociate crizei financiare internaţionale din 2008, profitabilitea sectorului bancar românesc a devenit consistent.

Anul 2021 a marcat o revenire la valori prepandemice a indicatorilor de rentabilitate, iar ulterior anului 2014, indicatorii de profitabilitate ai sectorului bancar românesc s-au situate la un nivel superior medianei Uniunii Europene sau a celei din zona Europei Centrale şi de Est (CEE), conform analizei BNR.