Francezii de la Alten, cu afaceri de 27 milioane de euro în 2021 îşi continuă creşterea în România: Adrian Nicolae, director executiv al Alten România: Creştem numărul de proiecte şi de servicii oferite şi vrem să depăşim pragul de 750 de specialişti până la finalul anului 2022

Autor: Alexandra Cepăreanu 17.08.2022

♦ Cifra de afaceri a subsidiarei locale a înregistrat o creştere de 13% în 2021 faţă de anul precedent ♦ Compania deţine birouri în cinci oraşe din România, dar 90% din angajaţi lucrează în regim remote.

Alten România, subsidiara locală a companiei franceze cu acelaşi nume, care desfăşoară activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică pentru jucători din industrii diverse, precum cea bancară, chimică, IT, retail, tehnologie sau comerţ digital, vrea să recruteze minimum 50 de specialişti IT până la finalul anului 2022 şi să ajungă astfel la un număr de 750 de angajaţi pe plan local. Compania deţine birouri în Bucureşti, Piteşti, Craiova, Sibiu şi Timişoara, însă, în urma pandemiei, peste 90% dintre angajaţi lucrează de la distanţă.

„Astăzi avem 700 de angajaţi, din care 90% full-remote, restul fiind forţaţi de gradul ridicat de confidenţialitate sau de necesitatea utilizării de hardware specializat să muncească de la birou. Cât priveşte eforturile de recrutare, ne propunem să depăşim 750 de angajaţi până la sfârşitul anului 2022“, a spus pentru ZF Adrian Nicolae, director executiv al Alten România.