De unde vine valoarea adăugată în economie: Exporturile de servicii IT&C au crescut de patru ori în ultimul deceniu şi vor ajunge la 8 miliarde de euro în 2022

Autor: Adelina Mihai 18.08.2022

Andrei Pitiş, investitor în IT: „ Avem nevoie de mai multe programe de sprijin pentru antreprenorii din IT, pentru ca valoarea adăugată adusă de industria IT să se dubleze – cel puţin – de la an la an. Ca într-un start-up”.

România a exportat servicii IT&C în valoare de 3,9 miliarde de euro în primele şase luni din 2022, nivel în creştere cu 24% faţă de perioada similară din 2021, potrivit datelor Băncii Naţionale. În ritmul actual de creştere, exporturile de servicii IT&C vor ajunge la finalul anului la o valoare-record de circa 8,7 miliarde de euro (faţă de 7 miliarde de euro înregistrate în 2021). Comparativ cu anul 2013, valoarea exporturilor de servicii IT&C din 2022 va fi de cel puţin patru ori mai mare.

„Dezvoltarea industriei de servicii IT din ultimul deceniu arată că angajaţii din acest sector pot să transforme România într-o pepinieră de businessuri din zona de tehnologie, afaceri care vor conduce ulterior la crearea de mii de joburi bine plătite şi în alte departamente, nu doar în rândul programatorilor. Dar pentru ca acest lucru să se întâmple avem nevoie de mai multe programe de sprijin pentru antreprenorii din IT, pentru ca valoarea adăugată adusă de industria IT să se dubleze – cel puţin – de la an la an. Ca într-un start-up”, spune Andrei Pitiş, CEO al Simple Capital, firmă de investiţii pentru start-up-urile din IT.