ZF Bankers 2022. Alexandra Smedoiu, partener servicii fiscale la Deloitte România: Romania are nevoie de bani, dar întrebarea este de unde vor veni aceştia

Autor: Cristina Bellu 18.08.2022

Anul următor, fiscalitatea ar putea deveni o problemă extrem de stringentă şi un subiect arzător pentru toată economia şi pentru IMM-uri, tocmai din lipsa predictibilităţii Principala problemă a ţării noastre se regăseşte în zona de impozitare a muncii.

Alexandra Smedoiu, partener servicii fiscale în cadrul companiei de audit şi consultanţă Deloitte România, consideră că România ar putea deveni mai atractivă pentru investitori dacă ar exista mai multă predictibilitate legislativă, costuri operaţionale mai scăzute şi un mediu de business concurenţial.

„Cu siguranţă, România este pe lista de dorinţe a investitorilor, dar nu este doar România, suntem la concurenţă cu multe alte state. Dacă până acum concuram cu Ungaria, Serbia, Muntenegru şi Bulgaria, acum concurenţa se face cu ţări precum Egipt, Maroc. Noi trebuie să plusăm cu un cost operaţional mai scăzut, dar trebuie să plusăm şi cu un sistem de legi bine pus la punct, cu predictibilitate, cu un mediu de business corect, concurenţial, toate aceste elemente pe care un investitor le caută“, a spus Alexandra Smedoiu în cadrul evenimentului ZF Bankers Summit 2022.