Cum arată piaţa de stomatologie: fără perioade de închidere, piaţa a crescut cu peste 30% în 2021, până la 3,4 mld. lei. Afacerile primilor 20 de jucători după venituri reprezintă doar 14% din totalul generat de piaţa stomatologică în 2021

Autor: Georgiana Mihalache 19.08.2022

În 2021, piaţa a revenit pe creştere, după ce timp de două luni în 2020 cabinetele stomatologice au fost închise, la debutul pandemiei.

Piaţa stomatologică din România a crescut cu peste 30% în 2021 faţă de anul anterior, ajungând la 3,4 miliarde de lei cifră de afaceri cumulată a celor aproape 8.000 de companii care activează în acest domeniu, potrivit datelor publice.

Creşterea vine în contextul în care anul 2020 a fost unul dificil pentru domeniul stomatologiei, clinicile dentare fiind închise timp de două luni, în perioada stării de urgenţă generată de pandemie. Acest lucru a influenţat afacerile din această industrie, însă investiţiile şi-au reluat ritmul, iar jucătorii de la vârful clasamentului au continuat să se extindă.