Aplicaţia zilei: Piascore - Smart Music Score

Autor: Alexandra Cepăreanu 24.08.2022

Nume: Piascore - Smart Music Score

Platformă soft: Apple iOS

Preţ: gratis

Dezvoltator: Piascore, Inc.

Funcţionalitate: aplicaţia le permite utilizatorilor accesul la diverse partituri muzicale digitale oriunde şi oricând. Practic, utilizatorii pot alege din biblioteca aplicaţiei – care numără peste 130.000 de lucrări realizate de circa 16.000 de compozitori - partiturile preferate, pe care le pot vizualiza oriunde s-ar afla, chiar şi în cazul în care dispozitivul mobil nu este conectat la internet. De asemenea, utilizatorii pot gestiona şi aranja o mulţime de partituri muzicale prin etichetare şi sortare şi pot rearanja paginile partiturilor după bunul plac. În plus, utilizatorii pot partaja partiturile muzicale preferate.