Romaero cheamă din nou acţionarii, Ministerul Economiei, SIF Muntenia şi FP, să aprobe vânzarea unor active şi majorarea capitalului cu maximum 34,4 milioane de lei

Autor: Roxana Rosu 25.08.2022

Romaero Bucureşti (RORX), companie strategică pentru industria aerospaţială şi de apărare din România, vrea să vândă o parte din activele imobiliare deţinute şi să-şi majoreze capitalul cu maximum 34,4 milioane lei. Măsura a mai fost propusă şi în trecut de companie, dar la AGA convocate în acest sens în martie şi aprilie 2022 nu a fost întrunit cvorumul necesar.

Romaero a convocat o nouă Adunare Generală a Acţionarilor pentru data de 26 septembrie, pe ordinea de zi fiind aprobarea vânzării prin licitaţie deschisă cu strigare a unui pachet de patru loturi de teren situate în sectorul 1, a unei creşte şi alte construcţii administrative, a două cămine de nefamilişti şi a unei staţii de reglare gaze.