Grupul de servicii medicale MedLife a înregistrat în primul semestru o cifră de afaceri consolidată de 860 milioane lei, în creştere cu 27% pe baza creşterii organice şi a achiziţiilor, şi un profit net de 45,6 milioane lei, în scădere cu 36%

Autor: Roxana Rosu 26.08.2022

Grupul de servicii medicale MedLife a înregistrat în primul semestru o cifră de afaceri consolidată de 860 milioane lei, în creştere cu 27% faţă de primul semestru din 2021, evoluţie bazată pe creşterea organică a liniilor de business şi pe achiziţii, şi un profit net de 45,6 milioane lei, în scădere cu 36%.

Cheltuielile operaţionale ale grupului s-au majorat cu 38%, la 795 milioane lei, iar profitul operaţional s-a diminuat cu 32%, la 69 milioane lei, potrivit raportului financiar publicat la BVB.

„Războiul din Ucraina a accentuat volatilitatea economiei regionale, implicit dinamica economică la nivel naţional, astfel că vedem o dezvoltare aliniată la contextul pieţei pentru a doua jumătate a anului. În acest sens, vom fi atenţi la proiecţiile macroeconomice şi ne vom continua planurile de achiziţii şi investiţii în mod echilibrat. Nevoile pacienţilor noştri vor guverna în continuare deciziile noastre de business, astfel că în lunile următoare ne vom concentra pe obiectivele setate încă de la începutul acestui an - investiţiile pentru finalizarea celei de-a doua etape a proiectului MedLife Medical Park, pentru care sperăm să anunţăm către investitori un open days în noiembrie a.c., dar şi a altor proiecte legate de extinderea reţelei de spitale în ţară pentru consolidarea serviciilor la nivel naţional”, a declarat Mihai Marcu, Preşedinte & CEO MedLife Group.

Luând în calcul situaţiile pro-forma, vânzările din primele şase luni insumeaza 865 milioane lei, iar EBITDA ajustata 144,9 milioane lei. Potrivit reprezentanţilor companiei, rezultatele nu includ trei achiziţii ale grupului, respectiv Spitalul Muntenia, Grupului Medici’s şi SWEAT Concept, acestea fiind în curs de aprobare a Consiliului Concurenţei sau în curs de finalizare. 

Pe linii de business, cele mai mari creşteri au fost raportate pentru divizia de clinici, cu 48,6% faţă de anul trecut, respectiv spitale, cu 14,4% în comparaţie cu perioada similară din 2021. În acelaşi timp, divizia de stomatologie a avut o creştere mai temperată, urmare a investiţiilor realizate în această perioadă în noi achiziţii şi inaugurări de noi clinici dentare.  

MedLife a semnat în acest an 12 achiziţii strategice menite să consolideze serviciile oferite la nivel naţional prin intermediul celor două reţele, MedLife şi Sfânta Maria, printre care Neolife, spitalul OncoCard Braşov, Opticristal, clinicile Life Med Bucureşti, Pro Life Iaşi, Grupul Medici’s Timişoara, Medicris Oradea, Centrul Profilaxis din Timisoara şi sălile de fitness Sweat Concept.

De asemenea, compania a continuat proiectele de dezvoltare organică prin deschiderea a două clinici de medicină dentară la Craiova şi Ploieşti sub brandul DENT ESTET, deschiderea unei Hyperclinici noi la Târgu Mureş, dar şi lansarea unor centre de nişă la Arad, Târgovişte şi Craiova.

„Din poziţia de lider al pieţei de servicii medicale private, ne-am asumat responsabilitatea de a ne adapta obiectivele de dezvoltare astfel încât să răspundem cât mai bine nevoilor pacienţilor. Eforturile susţinute realizate încă de la începutul pandemiei, prin derularea studiilor de cercetare despre COVID-19, precum şi prin diversificarea portofoliului de servicii se reflectă şi în evoluţia business-ului nostru. Astfel că fiecare proiect demarat în primul semestru, atât în ceea ce priveşte achiziţiile, cât şi investiţiile pentru noi unităţi medicale, se va traduce în rezultate pe termen lung pentru investitori şi în valoare adăugată pentru pacienţii noştri”, a declarat Dorin Preda, Director Executiv MedLife Group.

 În primul semestru, compania a continuat să îşi extindă portofoliul de  soluţii medicale adaptate nevoilor companiilor, precum serviciul Concierge Doctor, asistenţă medicală la sediul companiei sau în orice zonă din ţară prin clinicile medicale mobile, programe de wellbeing pentru angajaţi.