Noua lege a contractelor part-time aduce probleme contabililor angajaţi la mai multe firme. Robert Şova, CECCAR: Dacă o persoană fără venituri trebuie să plătească contribuţii la nivelul salariului minim ca să fie asigurată, atunci şi un contabil poate

Autor: Adelina Mihai 04.09.2022

♦ Contabilii care prestau servicii de contabilitate pentru mai multe firme, servicii care erau ”mascate” prin contracte de muncă cu timp parţial, ar putea fi afectaţi de noul regim de impozitare a contractelor part-time, dacă nu îndeplinesc o normă de 8 ore pe zi ♦ Astfel, un contabil care are trei contracte de câte 2 ore încheiate cu trei companii diferite va trebui, de acum încolo, să plătească de trei ori contribuţiile aferente unui salariu minim de 2.550 de lei pe lună dacă nu depun declaraţia la angajatori potrivit căreia cumulează venituri cel puţin la nivelul salariului minim.

Orice absolvent al unei facultăţi de studii economice poate fi angajat pe rolul de contabil şi poate semna bilanţurile depuse de companii la Ministerul de Finanţe, iar această posibilitate a permis unor contabili să se angajeze cu contracte part-time la mai mulţi angajatori, pentru a le ţine evidenţele contabile. Noua lege a contractelor de muncă part-time, care impune plata taxelor şi contribuţiilor la nivelul salariului minim – indiferent dacă angajatul lucrează o oră sau şapte ore pe zi – îi pune în dificultate pe contabilii care nu cumulau, din toate contractele de muncă, o normă de 8 ore pe zi şi care vor trebui să plătească mai multe contribuţii şi taxe la stat de acum încolo.

„O persoană fizică care nu are venituri, dar care vrea să fie asigurată la sănătate şi la pensie în sistemul public, se poate asigura dacă încheie contract cu Casa de Sănătate şi cu Casa de Pensii şi dacă plăteşte contribuţiile aferente unui salariu minim pe economie. Şi un contabil – o persoană care are studii superioare şi o responsabilitate atât de mare – trebuie să poată să plătească contribuţii aferente salariului minim. Ce fel de contabil eşti dacă nu eşti în stare să obţii un venit minim pe economie? Este o falsă problemă, nu există în realitate contabili care să câştige atât de puţin, este evaziune fiscală dacă se întâmplă asta”, a spus Robert Aurelian Şova, preşedintele Consiliului Superior al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR).