Mihai Filip, OVES Enterprise: Ne-am dublat încasările în prima jumătate a anului. Avem multe proiecte în zona financiară, energie, telecom şi în industria spaţială şi de apărare

Autor: Ioana Nita 29.08.2022

♦ Cel mai mare proiect pe care compania îl are în prezent în derulare are o valoare de 3 milioane euro pe an ♦ Compania se pregăteşte pentru deschiderea unui birou în SUA.

OVES Enterprise, companie din Cluj-Napoca specializată în dezvoltare software, a reuşit să îşi dubleze încasă­rile în primele şase luni ale acestui an comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021, în condiţiile în care a reuşit să atragă în portofoliu proiecte tot mai mari din industrii precum cea financia­ră şi de telecomunicaţii, dar şi din zona de energie, spaţiu şi apărare. Compa­nia, înfiinţată în 2015, a avut afaceri de 14 mil. lei în 2021, iar pentru anul curent ţinta este de a ajunge la 30 mil. lei (aprox. 6 mil. euro).

„După primele şase luni suntem la o valoare dublă a încasărilor. Deci ne-am atins ţinta până acum, ne-am dublat cifra de afaceri în primul şi în al doilea trimestru şi sperăm să menţi­nem aceeaşi tendinţă şi în următoarele şase luni. Am crescut pentru că am reuşit să accesăm proiecte tot mai interesante, tot mai bine plătite, pen­tru clienţi tot mai importanţi. Am pro­fitat de oportunităţile de digitalizare oferite de pandemie şi încercăm să ajutăm şi noi în contextul conflictului din Ucraina. Sperăm să creştem în ur­mă­toarele şase luni şi să atragem în continuare clienţi importanţi care să ne ofere stabilitate din punctul de ve­dere al proiectelor“, a declarat Mihai Filip, fondator şi CEO al OVES Enterprise. El a menţionat că în prima jumătate a anului au predominat pro­iectele din zona financiară şi telecom, echipa OVES începând să lucreze la şase proiecte foarte mari, care vor avea o durată mare de implementare.