ANRE a publicat oficial decontarea pentru compensarea facturilor la energie: 2,7 mld de lei pentru furnizori. Din 476 de cereri depuse din partea furnizorilor, ANRE a aprobat 303

Autor: Răzvan Botea 02.09.2022

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE)  a publicat, vineri, un document prin care anunţă oficial că a aprobat decontarea a 2,7 mld. de lei pentru furnizorii de energie, în baza legilor compensării facturilor la energie.

În baza OUG 118/2021 au fost aprobate sume spre decontare în valoare de 2,3 mld. lei, iar în baza PUG 27/2022, care este în vigoare de la 1 aprilie 2022, s-au aprobat sume spre decontare în valoare de aproape 400 mil. lei.

În total, atât pentru OUG 118/2021, cât şi pentru OUG 27/2022, ANRE a primit din partea furnizorilor 476 de cereri privind decontarea compensării facturilor la energie. Din acestea, s-au aprobat 303 cereri în valoarea totală de 2,7 mld. de lei.