De ce nu este bine să te freci la ochi. O examinare RMN arată impactul obiceiului

Autor: Simona Chirciu 04.09.2022

Frecatul în exces la ochi joacă un rol în dezvoltarea bolii keratoconus, arată un nou experiment.

Cu ajutorul voluntarilor şi al tehnologiei, imaginile RMN arată ce se întâmplă când ne frecăm la ochi, un obicei simplu, pe care îl repetăm de-a lungul vieţii.

Însă, aşa cum arată RMN-ul, corneea, dar şi restul globului ocular au de suferit în urma procedeului dur. Fără să ne dăm seama, aplicăm prea multă forţă atunci când credem că de fapt ne ajutăm ochii să se relaxeze. Iar în timp, spun specialiştii, dezvoltăm keratoconus.

Keratoconusul este o boală degenerativă, bilaterală, progresivă, care, în timp duce la subţierea şi deformarea corneei, având drept rezultat afectarea severă a vederii.