Comerţul şi IT-ul au condus creşterea economică surpriză din prima jumătate din 2022. IT-ul a ajuns să însemne, în total, cât jumătate din industrie, după ce în ultimii ani, dar mai ales după pandemie, a înregistrat creşteri de două cifre

Autor: Răzvan Botea 11.09.2022

Creşterea economică mult peste aşteptările analiştilor din prima jumătate din 2022 a fost condusă de IT şi de comerţ, arată datele detaliate publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). IT-ul, după ce a crescut în ultimii ani cu o medie de 15%, a explodat după pandemie, care a accelerat procesele de digitalizare în toate ţările. Astfel, în prima jumătate din 2022, sectorul IT&C a crescut ca valoare adăugată brută cu 24%. În total, cu serviciile suport, IT-ul a ajuns să însemne jumătate cât jumătate din industrie.

„Aşa cum ne-a obişnuit, industria de tehnologie rămâne unul din pilonii creşterii economice a României. În ultimii 5 ani, ritmul de creştere a fost de 3 ori mai mare decât ritmul de creştere al întregii economii. Primul semestru al 2022 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021 arată un progres al industriei de informaţii şi telecomunicaţii de 23,9% faţă de creşterea PIB-ului general cu numai 5,8%”, spune, pentru ZF, Gabriela Mechea, director executiv al Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii (ANIS), cea mai puternică organizaţie din industria naţională de înaltă tehnologie.