Business Magazin. Ionuţ Gherle, CEO, UCMS by AROBS: Ce voiam să fiu, ce am ajuns!

Autor: Ioana Matei 11.09.2022

În perioada verii, Business MAGAZIN i-a trimis  pe executivii din România într-o călătorie în timp şi i-a provocat la un exerciţiu de imaginaţie. I-am întrebat ce îşi doreau să devină în copilărie/adolescenţă şi cum cred că ar fi fost viaţa lor într-o astfel de ipostază. Redăm, în ediţiile ce urmează ale revistei, răspunsurile ce continuă să vină pe adresa redacţiei.

„Eu am început să joc tenis de pe la 6-7 ani şi am practicat acest sport timp de 5 ani. Jucam destul de bine, îmi plăcea foarte mult, iar când ţineam racheta în mână mă simţeam puternic, simţeam că pot să cuceresc lumea. Era şi perioada în care în top erau Andre Agassi şi Pete Sampras, iar eu îi admiram foarte mult, visam ca într-o zi să ajung acolo, cu ei, să îi cunosc şi, de ce nu, să ne confruntăm la un meci. Mă duceam la turnee în alte judeţe apropiate de Cluj, în care tatăl meu îşi făcea delegaţii. Mergeam în Maramureş, Satu Mare, Alba, Sălaj, Bistriţa Năsăud, dar mai departe nu. Tatăl meu m-a susţinut aşa cum a putut şi aşa cum a ştiut, a făcut toate eforturile ca eu să am parte de asta, dar pentru a face performanţă, trebuia să intri în competiţii în Bucureşti, în sudul ţării, în general şi, evident, în străinătate. Atunci nu erau cele mai bune vremuri şi nici eu nu provin dintr-o familie care se „scălda în bani”.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro