Salariul mediu se apropie de 4.000 de lei net pe lună, dar creşterea de 12% din ultimul an nu acoperă inflaţia

Autor: Adelina Mihai 13.09.2022

Salariul mediu a ajuns la circa 4.000 de lei net în iulie 2022, în creştere cu 12% faţă de iulie 2021 Creşterea salariului mediu nu a acoperit inflaţia de 15% din luna iulie, semn că angajaţii au resimţit, de fapt, o scădere a salariilor Creşteri salariale peste nivelul inflaţiei l-au avut, în ultimul an, angajaţii din industria alimentară şi din agricultură – care au beneficiat de facilităţi fiscale – şi angajaţii din IT.

Salariul mediu net a ajuns în luna iulie 2022 la valoarea de aproape 4.000 de lei net pe lună, după o creştere de 12% în ultimul an, arată datele publicate ieri de Institutul Naţional de Statistică. Deşi salariile angajaţilor au crescut, aceste creşteri nu au reuşit să acopere inflaţia de 15% înregistrată în luna iulie.