​OLX: Mamaia a avut cele mai mari creşteri ale preţurilor de pe litoralul românesc, media a fost de 2.900 lei pentru un weekend, un avans de 317% faţă de 2021

Autor: Miruna Diaconu 13.09.2022
Cele mai mari creşteri ale preţurilor din această vară pe litoralul românesc au fost înregistrate în Mamaia, acolo unde preţul mediu pentru un pachet de vacanţă în weekend a fost de 2.900 lei, conform unui studiu realizat de platforma online OLX.

Studiul analizează evoluţia preţurilor la cazări pe teritoriul României în perioada 1 iulie– 17 august în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

La polul opus se află Mangalia, fiind cea mai avantajoas destinaţie de pe litoral cu o medie de preţ de 500 lei pe noapte.

„După ridicarea relativă a restricţiilor, Românii au vrut să călătorească mai mult. Datele OLX ne arată că, deşi preţul pentru destinaţiile populare de vacanţă din ţară a crescut în acord cu scumpirile generate de contextul economic internaţional, există şi scăderi drastice şi neaşteptate. Vedem o scădere de peste 300% în ceea ce priveşte preţurile pentru unităţile de cazare din Bucureşti, dar şi scăderi pentru unităţile de cazare din Năvodari”, spune Andreea Stoican-Popescu, PR & Campaign Manager OLX Romania, Bulgaria, Portugalia.

Comparativ cu anul 2021, cea mai mare scădere în 2022 pentru perioada de concedii este în Piteşti, scădere de 500% faţă de 2021, urmat de Bucureşti, scădere de 114%, şi Năvodari, minus 48%. În comparaţie, cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Miceşti, judeţul Cluj, creştere de 426%, urmată de Mamaia, plus 317%, şi Constanţa, avans de 84%.

Reprezentanţii platformei spune că utilizatorii platformei folosesc filtrarea după preţ ca factor fundamental în alegerea unei oferte de vacanţă în diferite părţi ale ţării.​​