Euro sus, dolarul tot sus. Leul pierde teren. Cotaţiile leu/euro şi leu/dolar continuă avântul, ambele depăşind 4,92 lei

Autor: Claudia Medrega 15.09.2022

Cursul valutar leu/dolar a accelerat ieri, după ce în zilele precedente şi cursul leu/euro prinsese viteză, lăsând în urmă scăderile din luna august, ambele cotaţii depăşind acum 4,92 lei/unitate.

Dolarul a făcut ieri un salt consistent, de 1,64%, pe piaţa valutară de la Bucureşti comparativ cu nivelul de marţi, cursul urcând peste 4,92 lei/dolari, aproape de cursul euro.

Cotaţiile de referinţă anunţate ieri de BNR au fost de 4,9217 leu/dolar, respectiv 4,9247 leu/euro.

Cursul leu/euro a urcat ieri cu doar 0,06%, după ce anterior avansase cu 2% într-o săptămână. Luna august adusese o surprinzătoare apreciere a leului în faţa euro, cursul coborând sub 4,9 lei/euro şi îndreptându-se chiar spre 4,8 lei/euro, nivel despre care unii analişti au spus că nu este susţinut de fundamentele economiei, având în vedere deficitele mari de cont curent şi bugetar.