Zboară sau nu zboară din 10 octombrie? Blue Air: Reluarea activităţii depinde în mod esenţial de aportul în numerar adus de unul dintre cei doi investitori cu care ne aflăm în discuţii

Autor: Miruna Diaconu 15.09.2022

♦ Blue Air a invocat în ultimele zile o serie de negocieri pe care compania le poartă cu doi investitori, însă nu a comunicat alte detalii despre aceşti investitori ♦ Cel puţin 130 mil. euro sunt necesari pentru a relua activitatea ♦ În ziua în care a oprit zborurile, cu numai trei ore înainte, Blue Air anunţa un parteneriat de tip codeshare din 12 septembrie cu Air Connect, înfiinţată în 2021 de Tudor Constantinescu, fost acţionar al Blue Air, şi alţi patru investitori privaţi.

Reluarea zborurilor de către Blue Air din data de 10 octombrie, cel mai recent termen înaintat de către companie, se află sub semnul întrebării.

Într-un răspuns pentru ZF, repre­zentanţii Blue Air spun că reluarea zborurilor este condiţionată de banii pe care compania i-ar putea primi de la unul dintre cei doi investitori cu care Blue Air spune că se afla în discuţii înainte de anularea tuturor curselor. „Reluarea activităţii Blue Air depinde în mod esenţial de aportul în numerar adus de unul dintre cei doi investitori cu care ne aflăm în dis­cu­ţii. Investitorul care va hotărî să inves­tească în Blue Air va avea puteri depline în decizie cu privire la modalitatea şi rutele pe care se vor relua activităţile de zbor ale compa­niei“, spun reprezentanţii companiei.