Raport PwC: România ocupă locul 28 din 34 de ţări EMEA într-un top al atractivităţii pentru companiile private, înregistrând cel mai bun scor pentru cadrul fiscal, dar şi cel mai slab pentru sănătate

Autor: Roxana Rosu 15.09.2022

România ocupă locul 28 într-un clasament al celor mai atractive 34 state din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA) pentru companiile private, ocupând chiar primul loc la capitolul cadru fiscal şi de reglementare, care ia în considerare nivelul principalelor trei taxe, reiese dintr-o analiză realizată de reţeaua PwC.

Următoarea categorie unde România punctează sus este macroeconomie, unde ocupă locul 8, în timp ce la restul categoriilor se situează în partea de jos a clasamentului: politicile sociale, de guvernanţă şi mediu (ESG) - locul 24, mediul de afaceri - locul 26, tehnologie şi infrastructură - locul 30, competenţe şi talente - locul 32 şi sănătate publică - locul 34, ultimul loc.

Aceste poziţii plasează România în a treia categorie a analizei, a statelor curs de dezvoltare, înainte de Polonia, dar după Lituania, Portugalia, Italia, Cehia, Slovenia, Rusia, Ungaria, Slovacia, Bulgaria şi  Letonia. 

”Clasamentele privind competitivitatea ţărilor sunt foarte importante pentru investitori atunci când aleg destinaţiile de investiţii, dar şi pentru autorităţile guvernamentale dacă vor să găsească cele mai adecvate politici şi să amelioreze capitolele care înregistrează scoruri mai slabe. Anul trecut, fluxul de investiţii străine în România a atins 7,25 miliarde euro, cea mai mare sumă de peste un deceniu, reflectând mai multă încredere din partea companiilor. Totuşi, dacă ne comparăm cu ţările din Europa Centrală şi de Est, mai avem multe de îmbunătăţit atât în privinţa volumului de investiţii, cât şi a sectoarelor către care se îndreaptă acestea. Orientarea preponderent către domeniile cu valoare adăugată mare, cum sunt serviciile care necesită cunoştinţe intensive sau producţia de înaltă tehnologie, impune ca educaţia, digitalizarea, serviciile de sănătate să fie prioritare în strategia de atragerea a investiţiilor. Astfel, am obţine un impact mai mare asupra dezvoltării României şi a creşterii PIB pentru că o forţă de muncă înalt calificată creează produse şi servicii mai scumpe şi, implicit este mai bine remunerată”, a declarat Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner PwC România.

Clasamentul este realizat pe baza scorurile obţinute în funcţie de 37 de parametri din şapte categorii diferite, respectiv macroeconomie, mediu de afaceri, cadrul fiscal şi de reglementare, ESG, sănătate publică, educaţie/competenţe/talente şi tehnologie şi infrastructură.

Potrivit analizei, printre punctele forte ale României ca destinaţie de afaceri se numără:

Provocările pe care le întâmpină companiile private pe piaţa românească sunt:

În prima categorie, a statelor lider din punct de vedere al atractivităţii se află Elveţia, Norvegia, Marea Britanie, Germania şi Suedia, iar în a doua, a statelor avansate, sunt Franţa, Danemarca, Finlanda, Spania, Luxemburg, Olanda, Estonia, Irlanda, Austria, Malta şi Belgia.

Ultima categorie, cea a statelor emergente, reuneşte state precum Croaţia, Kenya, Africa de Sud, Grecia şi Nigeria.