Efectele scumpirilor: TeraPlast şi Alfa Construct Partners renunţă la dezvoltarea unui complex rezidenţial cu 240 de apartamente în Bistriţa

Autor: Alina-Elena Vasiliu 19.09.2022

Alfa Construct Partners ar fi trebuit să dezvolte, cu bani proprii, un proiect imobiliar cu 240 de apartamente în şase blocuri, pe un teren pe care s-a aflat în trecut fabrica TeraPlast, teren pus la dispoziţie de producătorul din construcţii.

Producătorul de materiale de construcţii TeraPlast din Bistriţa, con­trolat de omul de afaceri Dorel Goia, a renunţat la investiţia într-un proiect imobiliar pe care îl avea planificat în Bistriţa, din cauza scumpirilor din ulti­mii ani cu materialele de con­strucţii şi energia.

„TeraPlast şi Alfa Construct Partners anunţă încetarea, de comun acord, a acordului privind proiectul imo­biliar de pe Strada Zefirului din Bistriţa. Decizia vine ca efect al cli­matului complex de pe piaţa construc­ţiilor care a generat creşteri ale pre­ţurilor materialelor de construcţii, co­ro­borate cu evoluţia accelerată a cos­turilor cu energia şi combustibilii, care impactează semnificativ costurile cu furnizorii şi materialele aferente proiectului imobiliar“, se arată într-un anunţ publicat pe Bursa de Valori Bucureşti, unde este listată compania TeraPlast SA.