Mihnea Bâldea, fabricile de ambalaje Rondocarton: Ne pregătim pentru o toamnă grea. Cererea a scăzut destul de puternic pe industrial, mobilă, electronice, articole de casă şi grădină, vedem o contracţie chiar şi pe industria alimentară. Rondocarton a depăşit pragul de 100 de mil. euro afaceri anul trecut de ambalaje în Târgovişte, Cluj-Napoca şi Sibiu

Autor: Mirabela Tiron 19.09.2022

Rondocarton, parte a grupului austriac Rondo Ganahl, unul din cei mai mari producători de carton ondulat, ce operează trei fabrici de ambalaje pe piaţa locală, cu afaceri de 110 milioane de euro, şi-a crescut veniturile cu două cifre în prima jumătate a anului dar producţia s-a menţinut la nivelul anului trecut, la fel şi marja de profit.

„Ne  pregătim pentru o toamnă şi o iarnă grea. Cererea pentru ambalaje de carton ondulat a scăzut destul de puternic pe industrial, pe mobilă, pe electronice, unelte, articole de casă şi grădină, chiar şi pe industria alimentară am văzut o contracţie. Oamenii îşi schimbă clar obiceiurile de consum. Noi luăm pulsul economiei“, a spus pentru ZF Mihnea Bâldea, directorul general al companiei Rondocarton, care livrează ambalaje de carton ondulat către 400 de companii clienţi.